18 martie 2023

Comunicat de presă


În perioada 20 - 21 martie, elevii de clasa a VIII-a din județul Iași vor susține Simularea Evaluării Naționale

8140 de elevi ai claselor a VIII-a, 4291 din mediul rural și 3849 din mediul urban, sunt așteptați săptămâna viitoare la Simularea Examenului de Evaluare Națională, organizată în 168 de unități de învățământ din județul Iași.
Calendarul Simulării Evaluării Naționale va debuta luni, 20 martie, cu proba de Limba și literatura română și va continua marți, 21 martie, cu proba de matematică. Rezultatele obținute vor fi comunicate pe 29 martie.
Școlile, prin comisiile de organizare stabilite la nivelul unității de învățământ, vor asigura buna desfășurare a susținerii probelor și a evaluării lucrărilor.
Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare clasă, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30. Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Examenului de Evaluare Națională este de două ore. Toate sălile în care se desfășoară simularea probelor scrise au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. La proba de matematică figurile geometrice pot fi completate /realizate cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
Subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri tipărite față-verso, așa cum este transmisă de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevii vor lucra aceste subiecte pe ciornă și vor scrie apoi răspunsul corect în broșură. Broșura conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea.
Această simulare, ca și aceea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași în luna ianuarie, se va desfășura în condiții identice cu cele ale examenelor reale, elevii se vor deprinde cu atmosfera de examen, cu supravegherea prin intermediul camerelor audio-video, cu încadrarea în timpul propus, cu redactarea subiectului sub formă de broșură, cu documentele și instrumentele de lucru necesare. Astfel, simularea are în egală măsură și rolul de a asigura pregătirea psihologică a candidaților pentru a-și gestiona cât mai bine emoțiile, pentru ca la finalul anului școlar, rezultatele să fie cele dorite atât de viitorii absolvenți de gimnaziu, cât și de familiile acestora sau de profesorii care au contribuit la pregătirea și îndrumarea lor.
Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi consemnate în documentele școlare oficiale. Totodată, rezultatele de la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice.
Fiecare unitate școlară va analiza rezultatele proprii și va stabili propriul program de activităţi remediale, menit să asigure o pregătire cât mai bună tuturor elevilor.
Inspectoratul Școlar Județean Iași va coordona buna organizare a simulării în toate centrele de examen și va monitoriza pregătirea susținută a elevilor pentru examenele naționale din anul școlar în curs.