„Retrospective și proiecții manageriale pentru final de an școlar 2020-2021”- întâlnire de analiză și prognoză organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași

 

Astăzi, 4 iunie 2021, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, s-adesfășurat Ședința de lucru cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din Județul Iași „Retrospective și proiecții manageriale pentru final de an școlar 2020-2021”.

Întâlnirea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași a avut ca obiectiv analiza și prognoza demersurilor educaționale și a vizat conturarea unui dialog constructiv între partenerii educaţionali, dar și a unor reflecţii asupra problematicii complexe a educaţiei ieşene.

Respectând condițiile impuse de contextul pandemic, evenimentul a reunit, începând cu ora 10, reprezentanții unităților școlare din municipiul Iași, iar de la ora 12, reprezentanții unităților școlare din județul Iași. Participarea în format fizic s-a făcut în acord cu prevederile art. I, punct 22 din H.G. 580/27.05.2021, care precizează că ,,se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”. Activitatea a fost transmisă și în format online oferind posibilitatea participării directorilor și directorilor adjuncți care nu au putut fi prezenți fizic.

Invitații participanți la eveniment, domnul Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, domnul Vasile Cepoi, director al Direcției de Sănătate Publică Iași, domnul Costel Alexe, președinte al Consiliului Județean Iași, domnul Marian Grigoraș, prefect al județului Iași, domnul Costel Gâtlan, chestor al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, domnul deputat Alexandru Muraru, reprezentanții sindicatelor și ai elevilor au subliniat rolul deosebit al colaborării dintre instituțiile locale, partenerii și beneficiarii educației pentru a construi împreună cadrul propice învățării de calitate,  pentru a depăși dificultățile inerente unui an pandemic. Totodată, au reiterat sprijinul pe care îl vor oferi sistemului de învățământ preuniversitar ieșean pentru ca acesta să își îndeplinească obiectivele și să obțină rezultatele așteptate, dar și să ofere o educație de calitate care să se desfășoare în condiții de siguranță.

Doamna prof. Luciana Antoci, Inspector Școlar General al I.S.J. Iași, a prezentat sintetic prioritățile acestui final de an școlar, ale implementării Planului Național de Redresare și Reziliență în sistemul educațional, precum și ale proiectului sistemic „Profesionalizarea carierei didactice-PROF".

Analizele propuse de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași și ai Casei Corpului Didactic au subliniat importanța managementuluii de calitate, a formării profesionale a cadrelor didactice, atât la începutul carierei, cât și pentru adaptarea la cerințele unui învățământ digitalizat, modern, deschis noilor tehnologii și așteptărilor actuale ale elevilor.

„În acest an atipic, educația are nevoie, mai mult decât oricând, de eforturi interinstituționale pentru a se întoarce treptat la activitățile desfășurate cu prezența fizică, reconstituindu-se, astfel, acel sentiment de firesc și normalitate care ne lipsește atât de mult.", a adăugat doamna prof. Luciana Antoci, , Inspector Școlar General al I.S.J. Iași.