Tipărire

6 școli din județul Iași au fost selectate în cadrul proiectului „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, implementat de Ministerul Educației

 

Ministerul Educației, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU), implementează proiectul Școli mai sigure, incluzive și sustenabile (SSIS). Proiectul va fi ghidat de Cadrul de reglementări de mediu și sociale al Băncii Mondiale, având ca obiectiv evitarea sau reducerea oricărui impact negativ asupra mediului și comunităților locale. 

Scopul acestui proiect, derulat pe o perioadă de 5 ani, începând cu 2021, și finanțat de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este modernizarea infrastructurii școlare, prin reabilitarea și consolidarea unor școli din zonele cu cel mai mare risc seismic din România, în vederea asigurării unor medii de învățare mai sigure și îmbunătățite pentru elevii și profesorii din școlile beneficiare.

Proiectul SSIS, intrat în efectivitate începând cu 20 decembrie, va permite investiții integrate de până la 100 de milioane de euro în (re)construcția sau modernizarea unor școli selectate cu risc seismic ridicat din România. Obiectivul proiectului este de a ajuta școlile să atingă cerințele moderne de infrastructură și funcționalitate în materie de siguranță, reziliență, incluziune și sustenabilitate.

În cadrul unui prim grup, la nivelul întregii țări, au fost identificate și selectate douăzeci și trei de școli gimnaziale beneficiare. Dintre acestea, șase sunt din județul Iași: Școala Gimnazială Ciortești, Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” Podu Iloaiei, Școala Gimnazială „Aron Vodă” Aroneanu, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Mircești, Școala Gimnazială „Profesor M. Dumitriu” Valea Lupului, Școala Gimnazială Borosești.

Școlile au fost identificate și selectate în urma unui proces de prioritizare derulat în patru etape care a luat în considerare:

  1. Școlile cu cel mai ridicat risc seismic;
  2. Școli situate în zone cu risc seismic ridicat și pe terenuri publice și care nu au suferit recent nicio lucrare de modernizare sau renovare completă; 
  3. Școli situate în zone cu o rată ridicată de sărăcie, indice scăzut de dezvoltare umană, capacitate bugetar-administrativă scăzută la nivel municipal, tendință demografică pozitivă, rezultate slabe ale învățării, școli supraaglomerate și școli care nu îndeplinesc standardele minime de siguranță și învățare; 
  4. Verificare pe teren.

Procesul de implementare pilotat în cadrul SSIS va sprijini creșterea capacității autorităților publice pentru investiții integrate și eficiente din perspectiva costurilor în infrastructura școlară. Proiectul va finanța, de asemenea, modele de proiectare pentru școli ce pot fi utilizate în procesul acestora de (re)construcție sau modernizare. Utilizarea acestor modele poate accelera lucrările de construcție, asigurându-se în același timp că școlile sunt proiectate pentru a fi durabile, eficiente din punct de vedere energetic, incluzive și rezistente.

Prin proiect se vor realiza:

  1. Executarea lucrărilor de construcție la unitățile de învățământ selectate, în vederea creării unei infrastructuri moderne, rezistentă la cutremure și alte dezastre naturale și creșterii siguranței în exploatare;
  2. Dotarea cu mobilier modern și flexibil, dotarea cu echipamente digitale a sălilor de clasă în vederea îmbunătățirii calității procesului de învățământ, dotarea cu materiale educaționale care vor permite stimularea capacității de învățare;
  3. Formarea cadrelor didactice pentru îmbunătățirea aptitudinilor digitale și înțelegerea unor metode moderne alternative care vor încuraja participarea activă a elevilor, munca în grup/ învățarea socială și vor prezenta sensibilitate la motivațiile și diferențele individuale ale elevilor;
  4. Acordarea de sprijin instituțional autorităților locale pentru accesarea fondurilor europene ce vor fi disponibile în exercițiul financiar 2021-2027 în vederea realizării investițiilor de modernizare a infrastructurii școlare;
  5. Formarea elevilor, a cadrelor didactice și sensibilizarea comunității prin promovarea de acțiuni care pot fi întreprinse pentru a construi rezistența la dezastre și schimbările climatice, modul de pregătire și reacție în caz de dezastre, oportunități de creștere a durabilității (cum ar fi deșeuri zero, recoltarea apei, utilizarea și conservarea energiei etc.).

Proiectul propus urmărește să le ofere elevilor și cadrelor didactice din școlile selectate un mediu de învățare mai sigur și mai bun, precum și să crească capacitatea instituțională pentru investiții în infrastructură școlară sustenabilă.