În conformitate cu Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, art. 14, decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă" se dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după obţinerea avizului inspectoratului şcolar judeţean şi al direcţiei de sănătate publică judeţene.

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis astăzi, 6 septembrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul Inspectoratului Județean Iași și al Direcției de Sănătate Publică pentru :

  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru câte o clasă din următoarele școli – Liceul Teoretic „D. Cantemir”, Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași, Școala Postliceală Sanitară „Gr. Ghica Vodă”, Iași, Școala Gimnazială Țuțora, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Iași, - și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru două clase de la Școala Gimnazială Slobozia, comuna Voinești, și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru patru clase de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași, și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru șapte clase de la Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași , și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru următoarele școli - Școala Gimnazială Slobozia, structura Școala Primară Slobozia, comuna Voinești, Grădinița „Happy Kittens”, Valea Lupului, - și trecerea la activități online.

În unitățile școlare menționate, s-au luat măsurile precizate în Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020:

  • izolarea cazurilor confirmate;
  • igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete);
  • reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție.

Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație va fi înaintată spre aprobare |Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.