COMUNICAT DE PRESĂ

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN IAȘI LANSEAZĂ ÎN FORMAT ON LINE, DAR ȘI TIPĂRIT, GHIDURI DE PREGĂTIRE PENTRU ELEVII CARE VOR SUSȚINE PROBA DE CHIMIE

 

             Inspectoratul Școlar Județean Iași lansează noi ghiduri, în format digital, accesibile atât on line, cât și pe suport de hârtie, spre a fi distribuite elevilor și profesorilor la revenirea acestora în școli. De această dată, sunt lansate două suporturi de învățare pentru disciplina chimie. Intitulate Chimie anorganică. Ghid de pregătire pentru Bacalaureat 2020 și Chimie organică. Ghid de pregătire pentru Bacalaureat 2020, acestea fac parte dintr-un proiect educațional mai vast și anume cel de facilitare  a  pregătirii elevilor pentru susținerea examenului de Bacalaureat 2020.

             Realizate sub coordonarea inspectorului școlar pentru chimie, prof. dr. Cecilia Foia, și concepute alături de profesori de chimie dedicați, ghidurile de pregătire reprezintă două suporturi curriculare adresate atât candidaților care vor susține examenul de Bacalaureat la disciplina chimie anorganică și chimie organică, dar și celorlalți elevi. În egală măsură, ghidurile se adresează profesorilor de chimie, ca instrumente de lucru în susținerea lecțiilor on line sau la școală. Inspectoratul Școlar Județean Iași, încurajează  elevii să-și optimizeze pregătirea pentru susținerea examenului de Bacalaureat prin utilizarea metodelor de învățare de tip ”blended learning”, să învețe ghidați de profesori la școala, dar și acasă și să lucreze independent utilizând resurse curriculare on-line și off-line.  Astfel, învățarea continuă dincolo de școală cu instrumente on line accesibile tuturor, dar și cu materiale didactice care să ajungă până în cele mai îndepărtate locuri unde internetul și tehnologia nu au pătruns încă. 

            Cele două ghiduri de chimie cuprind prezentări ale conținuturilor științifice precizate în programa pentru Bacalaureat 2020, link-uri ale unor experimente de laborator înregistrate video, exerciții și probleme rezolvate, exerciții și probleme propuse, dar și teste de antrenament, bareme și rezolvări asemenea subiectelor de bacalaureat.

             Temele de lucru destinate elevilor sunt structurate pe unități de învățare și formare de competențe precizate în programa școlară. Etapele fiecărei activități sunt descrise clar, numeroase sarcini de lucru pot fi realizate independent, utilizând  link-uri ajutătoare. De asemenea, la finalul fiecărei etape de lucru, elevii se pot autoevalua și pot trimite temele lucrate profesorilor spre evaluare.

              Materialul propus este unul ușor de accesat, dinamic, interactiv, prietenos, cu o grafică atractivă, cu trimiteri facile către capitolele și temele propuse și permite a fi utilizat de pe telefon sau computer fără acces constant la internet. Materialul poate fi consultat pe website-ul I.S.J. Iași, accesând următoarele două link-uri:

http://www.isjiasi.ro/documente/chimie/GHID%20ANORGANICA_site%20ISJ.pdf

 

http://www.isjiasi.ro/documente/chimie/GHID%20ORGANICA_site%20ISJ.pdf