Tipărire

Perioada de înscriere în Selecția Națională de bune practici „Creatori de Educație”

a fost prelungită până la data de 5 iulie 2020

 

 Vești bune pentru toate cadrele didactice din nivelul primar și gimnazial! Perioada de înscriere în Selecția Națională de bune practici „Creatori de Educație”, desfășurată în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED, a fost prelungită cu două săptămâni, până la data de 5 iulie 2020.

 Această decizie a fost luată pentru a oferi cât mai multor cadre didactice oportunitatea de a evidenția activitățile originale sau soluțiile inovatoare aplicate la clasă, în contextul în care selecția din acest an se desfășoară în condiții speciale ce presupun, pentru dascăli, un volum foarte mare de muncă.

 Pentru a asigura un act educațional de calitate, dascălii sunt adeseori nevoiți să fie flexibili și să își adapteze modul de predare, să reinventeze dinamica întregului act educațional și, uneori, să se reinventeze pe ei înșiși. De aceea, ne dorim ca un număr cât mai mare de învățători și profesori să aibă ocazia de a se înscrie în selecție și de a deveni, poate, modele inspiraționale pentru întreaga comunitate didactică din România.

 În conformitate cu prevederile Regulamentului selecției, ediția 2020, vor fi luate în considerare proiecte de bune practici realizate în ultimii 2 ani școlari (2017-2018, 2018-2019), precum și proiecte noi, realizate în contextul situației de urgență, în perioada de suspendare a cursurilor față în față. Vor fi selectate și premiate 50 de exemple de bune practici în educație, după cum urmează:

 Din cele 50, maximum 20 de modele de bune practici vor viza proiecte realizate în condițiile speciale de urgență din ultimele luni, iar dintre acestea, maximum 5 vor face referire la modele de bune practici din unități de învațământ aflate în zone dezavantajate.

 Vă așteptăm, așadar, pe pagina dedicată selecției, www.creatorideeducatie.ro, pentru a propune modele de bune practici educaționale. Reamintim, totodată, că sunt acceptate inclusiv înscrierile propriilor activități și proiecte de bune practici.

 Vă prezentăm un sumar al celor mai importante momente din calendarul selecției:

 Anunțul privind clasamentul final va fi făcut public ulterior.

 În funcție de evoluția situațiilor speciale de urgență/alertă la nivel național, etapele de organizare și desfășurare ale Selecției Naționale „Creatori de Educație” – 2020 (specificate în regulamentul postat pe site-ul dedicat selecției, www.creatorideeducatie.ro) pot suporta modificări.

 Pentru informații suplimentare, vă invităm să accesați site-ul Proiectului CRED: https://www.educred.ro/stiri/perioada-de-inscriere-in-selectia-creatori-de-educatie-a-fost-prelungita-pana-la-5-iulie-2020/.

 Decizie_prelungire_inscrieri_CDE2020.pdf

Afis_prelungire_CDE2020_landscape.jpg

Afis_prelungire_CDE2020_portrait.jpg